Ne rugăm ţie, Sfinte Efrem, pentru toţi copiii credincioşi, pentru duhovnicii şi părinţii lor. Fereşte-i de prieteniile pierzătoare de suflet, fereşte-i de uneltirile celui viclean. Ajută-i, sfinte, să ducă o viaţă bineplăcută lui Dumnezeu şi să fie pilde de credinţă şi evlavie pentru cei din jurul lor. Ca, lucrând cele de folos şi simţind Rugăciune pentru copilul bolnav, către Sfântul Efrem. „Ocrotitor al copiilor și grabnic ajutător întru toate nevoile te cunoaștem pe tine, Sfinte Mare Mucenice Efrem, iar lucrările tale sunt săvârșite cu dumnezeiască înțelepciune. Cuvioase Părinte Stelian, sprijinitorul şi călăuzitorul în rugăciunile noastre, patimile trupeşti biruind şi împreună cu îngerii locuind, priveşti neîncetat mărirea cea gătită sfinţilor, de lumina cerească umplându-te. Acum, în slava cerească vieţuind şi înaintea Împăratului Hristos stând, nu uita pe credincioşii care cu îndrăzneală înalţă Sfinte Părinte Efrem, copiii noștri se depărtează de Dumnezeu și inima noastră e mâhnită știind că o apucă pe căi străine, care nu duc nicidecum către cele de Sus. Minunat și totodată înfricoșător este darul libertății cu care Domnul ne-a înzestrat și doar o rugăciune stăruitoare și atotcuprinzătoare poate purta mulțimea căilor și alegerilor omenești. Rugăciune către Sfântul Efrem cel Nou. Este făcătoare de minuni si cu putere mare de a inlatura tristetea, frica si depresia. Rugăciune către Sfântul Efrem . Bunule Părinte Efrem, adesea mintea mea este cuprinsă de întristare și mi se pare că inima mea e ca o frunză bătută de vânt, cu totul nestatornică. Rugăciunea părinților pentru copii. Sfinte Efrem, ocrotitorule al părinților binecredincioși și al copiilor lor, auzi rugăciunea noastră, și sârguiește-te să ne vii în ajutor. Ne rugăm ție, sfinte, pentru copiii noștri (numele). BPL7zvJ.

rugaciune catre sf efrem pentru copii